Acasă e ...

ca o încercare?

Zeci de mesaje. De fapt, s-au făcut sute. Zeci de apeluri, zeci de vizite.

Extranjera, mucegai, lift în care intri pe laterală doar, garanții de 4000 de euro, și, cireașa de pe tort, un imobil din care a ieșit un chinez fără dinți. S-a uitat scurt la mine, scanându-mă. M-a trecut un fior și m-am gândit că poate așa te simți înainte să te tranșeze.

Toate astea se întâmplă când cauți casă în Madrid. Până acum am văzut un singur apartament cu o lumină fabuloasă, dar încă nu îmi dau seama cum pot proteja pisunii să nu sară din balcon. Și până să-mi dau eu seama, sigur s-a dat. Sunt vizionări la care oamenii așteaptă cuminți în stradă să le vină rândul. Altele care dispar imediat ce sunt urcate pe platforme. Too good to be true. 30 m2 și 1000 de euro. Simplu.

Să-mi caut casă aici pentru mine pare să fie o mare încercare, poate cea mai mare de până acum, dincolo de job și restul.

Să nu am casă e ca un eșec. E ca și cum sunt (încă) între două lumi, ca și cum nu am ambele picioare pe pământul spaniol. E ca și cum sunt pe o dună de nisip, în bătaia vântului.

Și clar, e despre ce înseamnă casa pentru mine. Locul meu, pe care să-l pot face pe măsura mea: cu cărți, cu plante, cu o mică terasă sau chiar doar geamuri mari, cu multă lumină, unde să îmi așez gândurile și unde să pătrundă tihna când mă întorc de la job. Unde mă așteaptă pisicile mele, unde îmi invit prietenii la povești și algo para picar. Unde îmi așez puținele obiecte dragi pe care le-am adus cu mine, unde sufletul meu se așează ușor și, mai ales, unde pot dormi bine noaptea.

Locul din care să pot să scriu, din care să fac cursul de scris. În care să visez și să iubesc.

M-am surprins în câteva nopți, trează fiind, căutând bilet de întors. Știu că e doar o încercare, poate cea mai grea și care nu pare să aibă soluție. Iubesc prea mult orașul ăsta nebun, ca să nu-l fac să mă iubească și el, să mă îmbrățișeze și să mă lase să-mi fac cuib aici. În inima lui.

Între timp am decis să-mi vând casa de la București. Poate ăsta e prețul pe care îl am de plătit. Poate că am nevoie să zic adio la tot ce a fost acolo, tot ce am trăit în fosta mea casă, ca să primesc alte chei. Și o altă viață. O viață pe care mi-am câștigat-o în aceste zece luni departe de tot ce am știut vreodată. Timp în care am trăit mai mult și mai frumos decât în ani buni din viața mea de dincolo de frontiere. Și-am râs ca niciodată altcândva și-am descoperit multă frumusețe. În mine și-n ceilalți.

Și-am mai înțeles că nu mi-e frică să o iau de la capăt, să eșuez, să pierd prieteni, să ies din zona de confort (oricare ar fi ea), să vin acasă la 2 dimineața pe străzi necunoscute, să simt gustul unei vieți noi. Să renunț la multe. Și la mulți.

Și să pun un pas în fața celuilalt. Zi de zi.

Și mâine să o iau de la capăt pentru că, așa cum mi-a spus fetița prietenilor mei ieri, we need to add more spice in our life.

Am multe de făcut, de explorat, de găsit, de încercat, de iubit.

Și pentru toate astea am nevoie să numesc un loc acasă.

______

PS: Dacă vrei să scriem împreună, ne vedem pe 23 & 24 august de la 10 la 13 ora Ro, toate info sunt direct aici.

PPS: Dacă vrei să cumperi un studio aproape de Herăstrău, scrie-mi. Și mulțumesc.